Un premiu Cannes.
Ecranizarea romanului ”Aimes-vous Brahms?” al scriitoarei franceze Francoise Sagan, filmul prezintă povestea unei femei- Paula Tessier, ajunsă la vârsta a doua, cu o carieră de succes, aflată de cinci ani într-o relaţie cu Roger Demarest, un om de afaceri. Viaţa Paulei se împarte împarte intre serviciu şi ieşirile în oraş cu Roger care, refuzând să se maturizeze şi să-şi asume un mariaj, are numeroase aventuri cu alte femei, minţind-o pe Paula care i le acceptă cu resemnare. Prin intermediul unei cliente bogate, îl cunoaşte pe fiul acesteia Philip Van der Besh, un tânăr avocat, simpatic şi boem care îi simte singurătatea, se îndrăgosteşte de Paula şi îi cauta prezenta tot timpul.
Apariţia tânărului nu este privită cu ochi buni de gelosul Roger care îşi continuă aventurile amoroase.Neglijată, Paula rupe legătura cu Roger şi începe să iasă cu Philip care are un efect reconfortant asupra ei şi îi redă sentimentul tinereţii . Însă diferenţa mare de vârstă constituie un impediment în ochii Paulei care îşi dă seama că dragostea pentru Roger(sau puterea obişnuinţei) e mai puternică şi se întoarce la acesta, căsătorindu-se cu el.