3 nominalizări Oscar, un premiu BAFTA, 2 premii Veneția.
Student la chimie transformat în jurnalist și apoi lider entuziast al rezistenței antifasciste italiene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Gillo Pontecorvo a intrat în lumea filmului ca autor de documentar. Regizorul și-a pus la bătaie intelectul, convingerile politice pasionate și întreaga experiență personală pentru a realiza acest thriller politic original și plin de energie, care evocă lupta sângeroasă a algerienilor pentru independența față de Franța. Povestea, ce se petrece între 1954 și 1962, este filmată și narată într-un stil curajos, autentic, de documentar-dramă, și interpretată în general de actori neprofesioniști. Câștigătoare a prestigiosului Leu de Aur la Festivalul de la Veneția, „La battaglia di Algeri” aka „The Battle of Algiers” (Bătălia pentru Alger) este unul din cele mai influente filme italiene ale anilor 1960 și își păstrează până astăzi puterea de atracție. Filmul începe cu o secvență în care omul cel mai căutat din Algeria, Ali La Point (Brahim Haggiag) și susținătorii săi cei mai apropiați, inclusiv o femeie și un copil sunt încolțiți în ascunzătoarea lor de un număr impresionant de soldați francezi – călăuziți într-acolo de o mărturie obținută prin tortură – și somați să se predea sau să moară. Pe măsură ce secundele ultimatumului se scurg, narațiunea se întoarce la începuturile lui Ali ca hoț de buzunare, apoi la cooptarea lui pentru cauza eliberării țării și la felul cum a ajuns să fie o legendă vie și un martir, și rememorează faptul că autoritățile franceze răspund revoltei populare (devenite un model pentru luptele moderne de gherilă) prin trimiterea unor trupe paramilitare de elite conduse de un comandant și tactician (Jean Martin) inflexibil. Deși Gillo Pontecorvo a fost susținut financiar de guvernul algerian – iar filmul își afișează fără echivoc atitudinea anticolonialistă -, scenele înspăimântătoare ale atrocităților și represaliilor sunt în mod meritoriu prezentate imparțial, descriind costurile umane enorme de ambele părți. Un tur de forță remarcabil din acest punct de vedere este secvența plină de suspans în care femeile din casbah-ul Algerului se strecoară prin punctele de control și pun bombe artizanale în diferite locuri – o sală de aeroport, un bar -, în care adolescenți francezi fără griji se bâțâie pe cântece pop, îndreptându-se fără să știe spre un sfârșit tragic. Muzica superbă, profund emoționantă, a fost compusă de Gillo Pontecorvo însuși impreună cu celebrul Ennio Morricone. (Angela Errigo, scriitoare și jurnalistă radio, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)
IMDB : 8,1
